Ecografia mamara se realizează de obicei la femeile tinere, sub 40 de ani, ca metodă de screening (la această vârstă nu se recomandă mamografia, deoarece țesutul este mai dens și se vede mai bine la ultrasunete)
Când am nevoie de o ecografie mamară?
Îți va fi indicată o ecografie de sân atunci când:
- ai anumite simptome la nivelul sânilor - zone dureroase sau sensibile, modificări la nivelul tegumentului sau mamelonului, scurgeri anormale din mamelon sau formațiuni resimțite la palpare.
- la examenul fizic se descoperă o formațiune anormală, ecografia ajută la diagnosticul acesteia. Anomalia poate fi legată de o formațiune/ nodul identificat prin palpare sau de o scurgere de la nivelul mamelonului. Uneori, ecografia se poate folosi pentru a caracteriza formațiuni decelate la mamografie sau RMN.Ecografia poate determina și natura formațiunii și poate face diferența între o masă solidă, fluidă sau chistică, sau mixtă. Masele fluide sunt cel mai des benigne, iar masede solide vor necesita investigații ulterioare pentru un diagnostic de certitudine. Ecografia poate vedea, de asemenea, dimensiunea și localizarea exactă a formațiunii.
- ca screening al cancerului de sân, fiind singura metodă de screening dovedită a reduce mortalitatea prin cancer de sân prin detecția bolii în stadii precoce. Mamografiile nu pot detecta toate formațiunile canceroase (anumite leziuni sau anormalități ale sânilor nu sunt vizibile sau sunt dificil de interpretat pe mamografie, în special la persoanele tinere, la care țesutul este dens- fiind bogat în glande, ducte și țesut fibros și mai puțină grăsime, ceea ce face dificilă vizualizarea la mamografie).
Prin urmare, ecografia mamară se recomandă:
- Persoanelor care au risc crescut de cancer la sân și nu pot face RMN
- Gravidelor care nu pot fi expuse la raze X, precum și persoanelor mai mici de 25 de ani, care nu ar trebui să fie expuse radiațiilor
- Femeilor cu densitate crescută a sânilor (de regulă femei sub 40 de ani), deoarece vizibilitatea este redusă la mamografie
- Atunci când nu este disponibil mamograful.
- pentru o biopsie ghidată ecografic, atunci când se descoperă o formațiune anormală, ce ridică suspiciuni, va fi nevoie de efectuarea unei biopsii de la nivelul acesteia pentru un diagnostic concret.
- atunci când ai implanturi mamare, pentru a verifica integritatea acestora, existența scurgerilor sau a altor probleme ale protezei.
Cum se efectuează ecografia mamara?
Ecografia mamară este o procedură noninvazivă, sigură și nedureroasă, ce presupune utilizarea unui transductor care se poziționează și mișcă la suprafața tegumentelor sânilor, după aplicarea unui strat de gel. Transductorul emite și recepționează ultrasunete, acestea fiind ulterior transformate într-o imagine în timp real pe monitor, investigând structurile interne. Ecografia poate releva și fluxul prin vase.
Pregătirea pentru ecografie mamară
Nu există nicio pregătire specială necesară înaintea efectuării ecografiei. Este o procedură ușor de tolerat și rapidă (durează 15-30 de minute).
Evită să aplici loțiuni, pudre sau produse cosmetice la nivelul tegumentului, nu purta bijuterii mari, care să acopere zona sau dă-le jos înaintea procedurii. Poartă haine ușor de dat jos, deoarece va trebui să te dezbraci pentru realizarea ecografiei.
Ecografia mamara este dureroasă?
Nu, ecografia mamară nu este dureroasă (spre deosebire de mamografie). Poate fi inconfortabilă în anumite momente, dar niciodată dureroasă.
Consultație și tratament
Înaintea efectuării ecografiei, va avea loc o consultație în care vei discuta cu medicul despre orice simptom apărut, în special atunci când există dureri anormale la nivelul sânilor, scurgeri la nivelul mameloanelor, aspect modificat al tegumentului local sau formațiuni pe care le-ai simțit la palpare.
De asemenea, medicul va realiza un examen clinic rapid ce presupune inspecția și palparea sânilor, pentru a putea observa vreo modificare.
În caz de nevoie, medicul îți va recomanda un tratament adecvat.
Programează-te acum pentru o ecografie mamară:
Alege Raal Medical Bistrița pentru servicii de ecografie mamă de încredere în Bistrița. Contactează-ne astăzi pentru o consultație și beneficiază de cele mai bune soluții medicale locale pentru sănătatea ta.
#ecografie mamara bistrita